Ce inseamna sa ai un stil de viata minimalist

Minimalismul este un stil ce presupune simplificarea vietii prin eliminarea lucrurilor si obiceiurilor de care nu ai nevoie si inlocuirea lor cu experiente care te fac sa te simti implinit.

Stilul de viata minimalist reprezinta selectia lucrurilor esentiale si debarasarea de cele inutile. Iti trebuie putere pentru a vedea de ce ai cu adevarat nevoie si ce nu iti este necesar, deoarece tendinta de a strange cat mai multe lucruri apare inca din copilarie. Cu totii ne amintim cum voiam sa facem colectii de jucarii, timbre, abtipilduri sau carti de joc, chiar daca nu le foloseam.



In momentul in care decizi sa adopti acest stil de viata trebuie sa reorganizezi tot ce te inconjoara. Sa scapi de obiectele nefolositoare care iti ocupa spatiul inutil, sa nu mai pastrezi lucruri care nu iti plac sau iti aduc energii negative. Pastreaza doar lucrurile strict necesare si inconjoara-te de cele care iti aduc energie pozitiva.

Adoptarea acestui stil de viata in Romania este destul de dificil, mai ales dupa cincizeci de ani de comunism. Oamenii inca mai au obiceiul de a strange si pastra orice obiect, oricat de nefolositor ar fi, cu scuza ca le-ar putea fi de folos candva. Doar tinerii sunt deschisi sa adopte acest stil de a trai si sunt dispusi sa renunte la lucrurile de care nu depind, cum ar fi televizorul sau internetul.


Minimalismul, prin simplitatea lui, te face sa fii mai linistit si fericit. Multitudinea de lucruri cu care esti impovarat te poate face sa ai o viata mai grea, dar o poti schimba prin adoptarea acestui stil de viata. Atunci cand vorbim de minimalism nu ne gandim doar la obiecte, dar si la angajamente, persoane care nu te fac sa te simti liber si care iti consuma timpul si energia si alte lucruri care te impovareaza si iti ingreuneaza viata de zi cu zi.

Cei care au adoptat acest stil si l-au dus intr-un fel sau altul la extrem sunt tinerii japonezi, care au ajuns sa isi goleasca locuintele, spunand ca acum se simt mult mai fericiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu